Referitor la informațiile apărute in spatiul public privind acordarea burselor de merit în anul școlar 2024 – 2025 și beneficiarii cărora le sunt acordate aceste burse, Federația Sportului Școlar si Universitar precizează faptul că a interpretat eronat prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5.518/11.07.2024 cu privire la aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor începând cu anul școlar 2024 – 2025 și, în consecință, a transmis o comunicare oficială greșită către Agenția Națională pentru Sport (ANS).

Ne cerem scuze pentru situația creată și pentru faptul că nu am consultat în prealabil Ministerul Educației cu privire la interpretarea Ordinului ministrului educației nr. 5.518/11.07.2024. Menționăm, în acest context, faptul că au fost demarate procedurile privind remedierea acestei situații. Numărul beneficiarilor nu va fi afectat de interpretarea eronată.

Mai precizăm faptul că în anul școlar 2024 – 2025, bursele de merit vor fi acordate conform Protocolului nr. 9177/2535/07.03.2024, încheiat între Ministerul Educației si Autoritatea Națională pentru Sport privind acordarea burselor de merit pentru anul școlar 2024 – 2025.