În perioada 18-21 decembrie 2023, la Val di Zoldo (Italia), are loc prima ediție a Campionatelor Europene Universitare de Iarnă, organizată de Asociația Europeană a Sportului Universitar EUSA. La această ediție de debut participă 45 de universități din 20 de țări, care concurează la schi alpin, snowboard și volei pe zăpadă.
România este reprezentată la această competiție de Academia de Studii Economice din București care participă cu două echipe de volei pe zăpadă, la feminin și masculin. Cele două echipe au câștigat deja primele meciuri, continuând drumul către medalii.

Competiția Europeana Universitară de Volei pe Zăpadă este organizată în premieră de către EUSA, ca disciplină sportivă demonstrativă.